dulu.ro

Am vazut o fata care nu avea mai mult de 35 de ani .. in ultimele momente ale vietii ei.. Nu o vazusem niciodata pana atunci, nu o cunosteam, nu stiu si nici nu imi doresc sa stiu cine era , ce a facut sau .. nimic. Cea mai imputita, umilitoare si degradanta boala  din lume ii devorase de mult increderea, energia si mai ales speranta insa.. spre marea surprindere a mea (posibil doar a mea), nu reusise sa ii indeparteze frumusetea! Desi pielea ei avea cea mai clara nuanta morbida  de galben-kaki din cate am vazut si ramasese singurul ambalaj al osaturii , desi corpul ei aproape ca se confunda cu salteaua patului in care se scufundase spre pieire, lipsa toatala a parului incerca a fi camuflata de o esarfa ale carei caracteristici chiar nu au cum sa mai conteze.. cele mai profunde, umbroase si ample cearcane pe care le-am vazut vreodata .. se atarnau pana spre colturile gurii a mormant pe niste ochi…  atat de mari, de vii, de expresivi, frumosi dar mai ales foarte, foarte deschisi (ca  ultima poarta a dorintei de viata, ca ultima ancora infipta satios in  lumea pe care nu mai avea decat zile pana cand o va fi parasit) ca ai fi crezut ca insasi moartea nu ar avea in veci puterea de a invinge asa o dragalasenie, … fascina!. Privirea aia ce apartinea totusi nefiintei era atat de captivanta incat ..incat putea face chiar moartea sa para mai .. umana, mai acceptabila, mai putin .. moarte (da , fata asta poate a dat si poate da  de acum inainte in mintea mea o reprezentare mai frumoasa mortii)  . Desi intreg acel corp mai putin decat firav se zbatea sa mai intretina miscarile reflexe ale muschiului diafrag ce smucea cate o respiratie si deci traire, ochii ei, ochii aia , ce este f posibil sa fie cei mai mari ochi pe care ii voi retine vreodata in existenta mea, debordau a VIATA.. fara sansa, a SPERANTA.. fara finalitate, a DORINTA … ABSOLUT, absolut fara nici o iluzie a implinirii!!!  Ochii ei mari si captivanti construiau un complex oribil dar uluitor al perceptiei intru avant, al intelegerii intru integrare, al contopirii intru moarte.

Se chinuia sa respire, se zbatea sa  inteleaga noile chipuri  (intre care si al meu) ce apareau, mai ales,  nu doar pt ea in acea  ultima camera a vietii ei. Am inhalat dinspre ochii ei o dorinta impotenta de cunoastere, o ambitie ce probabil existase de mult insa acum se topea in blazare, o deznadejde fireasca dar mai ales un regret ce durea doar privindu-l din exterior, al omului care stie ca moare, ca nu mai  are cum sa scape dar care ar fi vrut, of doamne doamne ar fi vrut sa mai vada , sa mai stie , sa mai afle, sa mai inteleaga, sa mai .. tot..tot.. dar nu mai avea cum, nu mai avea .. da .. nu mai avea cand sa mai faca nimic din toate astea. Am parasit acea camera doar pt a ma intoarce in cateva ore cred.. nu mai era.

Trackback URI | RSS comentarii