dulu.ro

A spune.. inseamna a ma dezice de convingerile mele nihiliste si deci a ma contrazice cu mine insumi, a tacea.. inseamna a ma schingiui in propriu-mi ferment productiv, inecacios si atunci? Totusi nu e contradictia, privita ca mirare, acel propulsor ancestral evolugen? Si daca da (si da!) , ce imi doresc? Ma scald alene in dulceata asta anticrescanda a unui hedonism consumativ  de inalta factura prost-gustoasa si totusi iata-ma, iata-ma tacand, devenind unul si nu cel, intorcandu-ma catre tot si mult departe de specific, carcerandu-ma in ingnoranta si distantandu-ma de cognitie!

Si daca as refuza acest act al tacerii, daca as renunta la construirea acestui concept de nesunet, daca mi-as lua din nou in seama mintea, ce? Nu ar fi toate aceste zvacniri purile actiuni sisifice? Ee nu. Ar fi ca si cand as incerca sa ma conving ca puterea mintii ma poate face sa respir pe fundul marii sau sa ma arunc in pufosimea norilor fara sa cad. Iata deci cam cum ispiteste aceasta superba capcana a cognitiei (exact asemeni linistii teribile pe care apa o inspira dar adancu-i ucide, asemeni fascinatiei primitoare a unui nor al carui final insemna totusi strivire intru moarte violenta).

Si atunci?  Nu pot sa inchid altfel decat constatand raportul direct proportional dintre efectul timpului asupra corpului supra efectul timpului asupra mintii. Ecce!!! Ego sum quo sum!

Trackback URI | RSS comentarii