Feed-uri
Mesaje
Comentarii

Omul de tinichea

Imi trageam mucii.. insa senzatia firesc astepatata a texturii lor gelatinoase si a gustului sarat nu aparea! In locul ei, gura imi era invadata de un compus bizar cu o mireasma grea rapid imprastiabila in toata cavitatea mea masticativa. Percepeam o textura casanta dar dura, apartinandu-mi dar foarte rece, din mine dar uscata ca nisipul, suficienta dar seaca, non compacta dar super inecacioasa,  asemeni sarii dar cu un gust amar insa nu un amar eritromicinos ci mai degraba unul fascinant care imi coloniza urgent toti analizatorii. Inspaimantat, mi-am bagat mana in gura sa scot de acolo catre vedere acest nenatural element care aparuse  in locul asteptatilor mei muci. Si cand mi-am infipt degetele pe limba tragand dinauntru-mi (cum faceam cu nisipul incins de pe plaja cand eram mic) ciudata proprie productie… am impietrit! Era rugina, da rugina, rugina multa, deasa de un maron aramiu, rugina sanatoasa! Mi-am dus usor mana spre obrazul umed sa sterg lacrimile ce indepusera sa cada greu, intelegand, din mine de prin ochi, .. atingerea pielii cu degetul a lansat o rezonanta metalica.

Un raspuns to “Omul de tinichea”

  1. on 15 Ian 2010 at 11:00 am Dimitrie_ya know who

    iar o arzi pe pastile?
    serios, imi place, dar daca e o butaforie la faptul ca imbatranesti e de rau!!!!!!!

Trackback URI | RSS comentarii

Lasa un mesaj

« Despre nefirescul decentei sau moarte de pomana

Scoala de coafura Cornel Saru »