Frizand nobletea
Octombrie 8th, 2009 de Dulu la ora 10:43 pm
Chiar daca imi place sa cred ca cine citeste aceste randuri stie deja despre marea onoare de care se bucura indirect Romania incepand cu 8 octombrie 2009, am sa plasez si eu in acest text informatia: scriitoarea germana de origine romana Herta Muller a primit premiul Nobel pentru literatura! Nu cred ca exista cineva pe lumea asta care sa nu aiba idee despre cat de importanta este aceasta distinctie pentru oricare exponent excelent al oricarei categorii pentru care acest premiu este decernat. Citez din Wikipedia, pentru lamuriri: ‘Premiile Nobel au fost create de savantul şi omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei (1867), care, în testamentul său, a cerut ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an “sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii”.’.
E posibil ca cineva care s-a nascut, a crescut si a trait in comunismul din Romania sa mai fie in stare de a ‘aduce cele mai mari servicii umanitatii’? Daca mi-as fi pus ieri aceatsa intrebare, raspunsul meu ar fi fost aproape sigur unul negativ. Am vizitat de curand Praga, un oras incredibil de frumos, atat de frumos incat imi pare rau ca l-am vizitat pentru ca nu stiu care altul mi-ar putea placea de acum mai mult. Eram atat de obisnuit cu vorba: tara frumoasa, pacat ca e locuita, ca fiind valabila exclusiv Romaniei insa ma inselasem. Un oras cum este Praga care a dat omenirii conceptul de ‘boem’ si unde s-au nascut unele din cele mai importante inspiratii artistice EVER, este astazi locuit de niste tarani aproape la fel de mari ca romanii! Ce legatura are asta cu premiul Nobel? Pur si simplu ma gandeam ca daca pana si Bohemia, asa cum era cunoscut in trecut asezamantul astazi atestat sub titlul de capitala a Cehiei (Praga) a fost schimonosit de asemenea maniera de comunism, nu as fi crezut vreodata ca cineva care a apartinut unei generatii care s-a intersectat, indiferent de moment sau loc, cu aceasta veritabila plaga a omenirii (comunismul), ar fi putut fi vreodata in stare sa isi mai igenizeze mintea, ba mai mult, sa o faca atat de bine incat sa primeasca o asemenea recunoastere internationala.
Mai mult nu am ce sa zic, pacat ca nu ne putem permite indrazneala de a ne atribui vreun merit de natura pozitiva pentru succesul Hertei Muller.