dulu.ro

Am iesit si eu asa.. intr-o seara de martie, deci primavara, sa ma plimb un pic… ca mi-era sila. In jurul meu, pe strazi, prin blocuri, pe trotuare nu era nimeni (da nici femei, nici copii, nici pensionari). Ploua… infernal bineinteles! Ma trezesc brusc mergand intr-un nedorit slow motion cleios cu care ma obisniuesc repejor totusi si devine chiar dulce. Si ma misc asa ca-ntr-o peltea groasa pe care o facea o prietena veche de-a mamei mele si ma gandesc ca in curand vine ziua ei (a mamei mele). Si prin gandul asta ploua, ploaie de tot nebuneasca!!! Si picurii de ploaie nu erau afectati de lentoarea miscarii mele, ei cadeau nestingheriti cu  o viteza fireasca. Hm, nu ma mir ci continui sa merg spre a constata privindu-l, ca Costache a imbatranit rau de tot, s-a decolorat si vai saracul, are o mandrete de cataracta laptie, mare cat o zi de post pe ochiul stang. ‘Ooff bietul de tine, te duci si tu … si cum dracu o fi sa nu vezi cu un ochi?!’ m-am gandit oftand amar, greu si prelung. Cainele se uita si el la mine cum ma uitam si eu la el si cred ca ne era mila reciproc unuia de celelalt si fiecare stia convins ca celalalt nu are cum sa il priceapa. Blana lui Costache era naclaita, murdara si ploaia ii dezvaluia mai bine mirosul si asa respingator, specific cainilor. Asa ca l-am lasat in pace si am plecat mai departe. Am ajuns sub pomul rosu dar nu am zabovit acolo. Si la un moment dat, incet, incet mi-am ridicat privirea catre cer si mi-am amintit ca danseaza undeva un… suflet nevazut … intr-o lume din ce in ce mai putin concreta. Fata mea era acum complet intoarsa catre sus si, stupoare! Vazand cum curge direct catre mine o picatura bine individualizata de ploaie, reusesc sa o franez matrixeste din cadere!! O fixam cu privirea si ea s-a oprit.

-Hei, ce faci domne esti tampit, da-te din calea mea si ma lasa sa pic, pic jos! exclama catre mine picatura nervoasa.

-Mai stai o clipa si nu pica inca, as vrea sa te intreb cate ceva! ii raspund relaxat ca si cand mai facusem scamatoria asta de milioane de ori in viata.

-Ok, but make it quick, nu vezi ca mi-e frig?! imi raspunde jumate pe englezeste.

-Cat de sigura esti ca vrei sa cazi? intreb.

-Is foarte sigura, si nu vezi ca mor de frig fiindca ma tii tu in loc? raspunde.

-Dar tu nu te gandesti ca o data cazuta pe trotuarul asta nu vei face altceva decat sa devii parte din baltoaca generala, ca iti pierzi total identitatea, ca practic nu mai existi tu, ca tine insati, ca esenta, ca ajungi doar o molecula din multime fara nici un fel de personalitate, ca…?

Tirul meu argumentativ spus aproape pe nerasuflate, cu un entuziasm ce obisnuia sa ma caracterizeze si cu fata atat de nenatural indreptata catre in sus a fost oprit grosolan de niste hohote isterice de ras cu pofta din partea picaturii. Radea stropul asta nesimtit ca ii plescaia membrana cu zgomot. Dupa ce ca eram nedumerit mai stateam si cu gatul stramb de incepea sa ma doara.

-You’re hilarious…ha ha ha… crede-ma! imi spune picatura in cateva secunde de acalmie, enervandu-ma tot mai tare cu lipsa ei de bun simt si cu greu inteligibila ei exprimare bilingva.

-Te rog, nu mai rade asa si spune-mi pentru ce ar putea cineva, fie acel cineva chiar si o picatura de ploaie, sa prefere sa se iroseasca pe jos, sa se confunde practic cu o balta generala in care nu mai exista ca individual, sa se sparga si sa se imprastie pe un trotuar calcat in picioare de oameni si caini, cand poate sa stea sus, drept, falnic si perfect conturat, ca sine, ca personalitate, ca evidenta? De ce sa vrei sa cazi din cer, sa te ploi pe jos, practic sa dispari? intreb, de data aceasta neintrerupt.

-Of, voi oamenii cu naivitatea voastra, raspunde picatura de acum afisand o figura sobra si respirand a inutil , pregatita sa sintetizeze cat mai concis un discurs pe care ai fi zis ca l-a tinut de milioane de ori si altora pana atunci. Chestiunea asta cu situarea intr-o anumita pozitie socialmente respectabila sau dezirabila tinere, nu este decat o umila materializare intr-un palpabil inchipuit a activitatii naturale a partii apetente din sistemul psihic specific exclusiv umanitatii. Aceasta parte a mintii voastre de oameni va este, in acelesi timp, cel mai important si bun aliat dar si cel mai aprig si teribil dusman. De acolo au pornit si vor porni mereu toate reusitele si esecurile voastre, toate nazuintele si frustrarile voastre, toate edificiile si toate prabusirile voastre. E o parte deosebit de importanta a mintii voastre care va defineste ca oameni si va deosebeste de tot restul materiei. Ce nu veti intelege voi insa niciodata, cel putin cei mai multi dintre voi, este ca indiferent de eforturi, fie ele si cele mai admirabile, indiferent de reusite, fie ele si cele mai revelatoare pentru intreaga omenire,  evolutia naturala curge inspre perisabil pentru tot ce inseamna materie, adica si pentru  voi. Daca eu devin una cu balta de sub picioarele tale tinere, poate parea un dezastru pentru mine in imediat, insa toata aceasta drama personala nu va mai insemna absolut nimic maine cand soarele va fi uscat deja de mult balta in care ma voi topi eu imediat de te vei da la o parte din calea caderii mele! Crezi tu oare ca isi va aminti cineva ceva de mine ori de insasi aceasta balta spre care ma indrept de indata ce nici una nici celalta nu vor mai exista? Ce ar trebui sa intelegi si sa retii tinere este ca indiferent cat de mult va place voua, oamenilor, sa va impotriviti unor lucruri naturale, firesti, evidente si imposibil de modificat, ele vor ramane neclintite in desfasurarea lor si ca sa pricepi mai bine iti voi aminti o strofa a unuia asemeni tie insa mult iluminat: ‘Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi, si noua-s toate/ Ce e rau si ce e bine/ Tu te-ntreaba si socoate/ NU SPERA si nu ai teama/ CE E VAL CA VALUL TRECE/ De te cheama, de te-ndeamna/ Tu ramai la toate RECE!’. Asa ca tinere, oricat te-ai stradui tu sau si daca as vrea eu, daca m-am nascut picatura scopul meu este sa curg asa cum tu daca te-ai nascut om ai ca scop inevitabil moartea. Sugestia mea pentru tine deci este ca , inainte de toate sa ma lasi pe mine sa picur pana jos caci asta imi e menirea iar tu sa te apleci asupra unei intrepretari hedoniste a conceptului de fericire, altminteri nu faci decat sa crezi de pomana in productii eronate ale mintii tale si a celor dinaintea ta asemeni tie oameni la randu-le, anume perfectiunea, atemporalul, nemurirea. Toate acestea tinere sunt intr-adevar concepte extrem de atractive si frumoase insa ele nu isi vor avea o traducere in concret NICIODATA! Nemurirea e si ea finita, perfectiunea e o chestiune de interpretare iar atemporalul se va masura tot unitati de timp chiar si atunci cand nu vor mai exista ceasuri.

Discursul picaturii m-a rusinat in primul rand si mi-a dezvaluit o realitate cruda dar cea mai verosimila dintre toate pe care le creionasem eu ori altcineva pana atunci. Mi-am adus capul intr-o pozitie fireasca, am privit inainte si nu in sus iar atunci picatura cu care vorbisem mi-a cazut greu, cu mare zgomot, ca si cand ar fi cantarit o tona drept in crestet. Pentru ca redefinisem lumea si realitatile am reusit ca prin crestetul pe care picase sa ii simt gustul. Era sarata, era de fapt o lacrima de-a mea.

Trackback URI | RSS comentarii