dulu.ro

Nu incercasem niciodata sa contrazic existenta insasi a palpabilului in favoarea energiei, dar in momentul acela nu ma mai simteam pur si simplu. In interpretarea conventionala, in ce intelegem in general prin prezenta, nu mai existam. Mintea mea nu mai receptiona semnale senzoriale din partea restului de mine. Cu toate astea am reusit sa ma ridic si sa ma trimit catre oglinda. Pe parcursul drumului care parea infinit si totusi atat de scurt incercam perceptii de zbor, neliniste dar mai ales neintelegere. Si iata-ma ajuns! Privind aglomerarea de argint care imi reda perfect imaginea nu am putut sa nu tresar pentru o clipa. Ce obisnuiam sa inteleg ca adecvare cu realitatea a corpului meu era acum o chestiune desueta, tardiva, perimata complet. Ce devenisem acum? In locul picioarelor mele exista un complex de nori si puf, deci nici macar pene, puf, moale! Deplasarea mea se facea prin invalmasirea haotica sau ordonata a acestor, sa le spunem, materii in diverse agregari. Pieptul meu era desfacut asemeni broastelor supuse disecarii insa dezvaluia un spectacol fabulos. Am privit cu atentie catre vertebrele mele care erau din aur! Prin deloc generosul spatiu intercostal am zarit destul de bine conturat si decis, miliarde de fluturi in toate culorile lumii care zburau agitati dar constienti prin mine. Dadeau senzatia ca fusesera dintotdeuna acolo, cunosteau toate ascunzisurile si nu ratau nici macar un milimetru in itinerariul lor. Polenul de pe aripile lor era, am inteles privind, motivul pentru care aurul se depusese pe oasele mele si ramasese acolo. Era deci un aur in toate culorile lumii, in toate nuantele perceptibile ochilor de om. Iar fluturii zburau cunoscandu-si scopul si directia. Cu toate ca erau atat de multi, miliardele ma lasau oarecum sa imi vad inima! Inima mea in forma de elefant radea fericita. Inima mea elefantoasa clipea des din ochii mari, cu gene enorme, curbate. Clipirea lor construia, am inteles atunci, cauza prima a intregii agitatii din mine, intru cat genele alea ametitoare si neverosimil de lungi imi mangaiau prin miscare ochii dar mai ales tot interiorul, starneau toate miliardele de fluturi in toate culorile lumii si in tot ce reprezenta ‘inauntrul’ meu. De obicei fluturii traiesc doar o zi, dar cei pe care ii vedeam eu in oglinda acum eu erau de ceva timp pe acolo si miscati de genele astea imense ale inimii mele in forma de elefant, continuau sa ma gadile in zbor impreuna cu ele. Stiu asta pentru ca acum puteam in sfarsit sa asociez senzatia cu imaginea! Si ca un scenariu dinainte stabilit, capul meu a inceput sa curga, sa curga in valuri si fum fara insa a se imprastia spre a nu imi mai fi folositor. Se misca incet, incet capul meu prefacut in vapori grosi ca de lapte sidefat iar ochii, ochii aia mangaiati se divizasera in atat de multi pixeli incat nu stiu sa le denumesc numarul.
Ma simteam perfect cu mine asa. Disecarea mea si desfacerea prin iubiri reprezentau deci deschiderea asemeni unor ferestre largi catre universal, catre materie ca manifestare tangibila a energiei. Am patruns atunci prin iluminare conceptul de devenire intru fiinta, de confundare cu universul incat corpul meu nu mai era corp, capul de mult nu mai era cap, nici picioarele puf, doar fluturii in toate culorile lumii si inima zambareata in forma ei de elefant. Eu eram cosmos si cosmosul mine! Nu exista limita morfica nici diferente! Eram pentru ca nu aveam cum sa nu fiu si concretul din mine si din jur era pentru ca ar fi fost oricum, cu sau fara constatarea mea! Dar constatarea mea era deci constatarea intregii fiintari, atat a fiintarii ca fiind dar mai ales a ei ca weltaanschaung!!! Deci zbor fiindaca asta am facut mereu ca energie si da, acum nu mai exita pragmatic, exista doar tot!

Trackback URI | RSS comentarii