dulu.ro

Cand am deschis apoi ochii, imbalsamat de o stare beatitudinala, am simtit ca ma gadila ceva in varful unghiei degetului aratator de la mana mea dreapta. Inca traiam non luciditatea placuta a reintoarcerii din oniric si am decis sa nu ma uit deocamdata intr-acolo, continuand sa plescai multumit si sa ma mut fara noima, incet, de pe o parte pe alta. Ma gadila totusi din ce in ce mai tare, simteam ca ceva incerca sa-mi roada unghia, dar radeam fericit. Intr-un final am hotarat sa privesc la ce se intampla. ‘Aaa, exact ce credeam!’ mi-am spus vazand-o. ‘Ma gandeam eu ca ea o sa fie, probabil a venit cu mine inapoi din vis’ am concluzionat.

-Ce faci, te-ai trezit? ma intreaba cu un suras fermecator veverita care pe semne se chinuia deja de ceva timp cu rosul unghiei mele. Da, cu mana mea se lupta deci o veverita mare, roscata, cu o codita bogata si plina de personalitate aramie tinuta mereu in sus, cu o mutrita simpatica, ochii negrii, abisali si umezi, gene lungi, seducatoare si falfainde. Glasul ei era atat de cald si tolerant.

-Mmh, fac eu, inca incapabil sa articulez din ganduri. Ma simteam atat de calm si rontaiala ei ma incanta peste masura. Nu eram catusi de putin uimit ca reusise sa vina cu mine din somn in realitatea palpabila si stiam clar ca apartin si eu acelei lumi ce iata se intersecta cu aceasta. Veverita fusese dintotdeauna acolo si deci aici.

-Cand vrei tu atunci, zise ea dragastoasa si total nederanjata de lenea mea, sunt in toate unghierele mintii tale oricum! a continuat veverita protectiva si satisfacuta.
‘Chiar si in cele mai tenebroase colturi ale ei esti, da!’ i-am raspuns doar in gand nefiind inca decis ca vreau sa revin total in pragmaticul care ma rastignise fie ca vroiam sau nu, ca ceream sau nu, ca imi convenea sau nu. Eram dintotdeauna acolo si deci aici.
-Tot mai cari chestia aia in spate? am intrebat-o cand am deschis complet ochii. Veverita ducea peste umar un sac enorm, ponosit de praf si vremuri, un sac in care se zbateau oameni ale caror glasuri nu ma mai deranjau demult. Unii radeau, altii nu, unii vorbeau tare, altii incet sau deloc dar cu totii urseau.
-Eee, imi spune ea zambind, stii ca nu pot sa renunt la el! Desi povara era impresionanta ca volum si greutate, veverita continua sa afiseze o uluitoare energie, o dispozitie contagioasa, radea in permanenta si ma gasea mereu amuzant. ‘Ciudata fiinta mai esti!’ i-am replicat dar din nou doar in gand.
Mutandu-mi privirea dinspre mana dreapta, cea cu veverita, catre pozitia verticala constat, de data asta cu uimire, un mare elefant irise cocotat drept pe pieptul meu. Cum facusem pana atunci de nu am simtit imensa presiune ce ar fi trebuit sa fie exercitata asupra cutiei mele toracice aveam sa aflu un pic mai tarziu. Statea pe mine deci un elefant bej cu puternice reflexe irise care se alinta incoace si incolo pe pieptul meu de a carui suprafata primitoare si atat de generoasa nu fusesem constient pana atunci. Nu doar ca nu ma deranja, privindu-l in ochi la un moment dat mi-am dat seama ca prezenta lui imi construia o stare de profund extaz. In doar cateva clipe ochii relativ prea departati ai elefantului devenisera pentru mine o chestiune adictiva, o realitate necesara. Am inteles deci ca plecarea lui de peste mine ar cauza dureri insuportabile si nu  faptul ca era acolo.
-Mie imi plac cateii! imi spune elefantul dandu-si seama ca il privesc atent. Mi-a zambit larg si sincer clipind des.
-Nu am nimic impotriva! zic si constat ca veverita nu auzea, pe semne adormise. Dar stai, cum era sa doarma din moment ce eu eram aici si pretutindeni?
Si tot contempland animalul frumos si istet catarat pe mine vad ca de trompa lui era atarnata o motocicleta. Nu parea sa-l deranjeze desi pe sa statea un tanar care se chinuia sa urce elefantul pe locul din spatele sau. Mie mi s-a parut ca elefantului nici prin cap nu-i dadea sa faca asta, continua sa-mi ranjeasca gales, sa dea din urechi si sa se prosteasca. Ma obisnuisem, eram acolo si peste tot.
Am intors capul informativ prin patratul camerei doar ca sa remarc in juru-mi o multime de animalute, unele mai simpatice, altele dezgustatoare dar toate tacute intre ele. Se auzeau doar pene forfotind, blanuri fosnind, gheare zgariind, pliscuri balind. O bufnita batraioara sedea prefacut neinteresata pe o margine de scaun, dand senzatia ca ar croseta insa, in fapt, ea urmarea de peste ochelari, cu o privire ascutita si acuzatoare fiecare din actiunile mele. Langa ea, sezand pe scaun, picior peste picior, o zebra trecuta care insa isi pastra eleganta si distinctia de pe vremea cand era doar o manzisoara zburdalnica. Zebra fuma pasiv si imi trimitea un zambet complice printre dintii stricati mai ales de tutun. Pe covor, tot langa scaun sedea un tap masiv, sanatos, intelept si pantecos. Tapul nu zicea niciodata nimic, el ranjea permanent, impasibil uitandu-se la un televizor imaginar si mangaindu-si cu tandrete maxima barba. Il placea toata lumea si stia intotdeauna tot dar destul de tarziu. Prin mijlocul camerei se agita in continuu un iepuras alb dragut foc care radea zgomotos si extrem de des. Asta ducea mereu vorba de colo colo din cauza ca nu se putea abtine si pentru ca circula foarte mult prin camera. Cu toate astea multi ii erau apropiati. Am mai vazut atarnat de marginea patului meu, un lenes caruntel care aparea intotdeauna inopinat contrastand astfel prin actiuni cu lentoarea naturala a speciei sale. Animalul asta enerva pe toata lumea desi daca te uitai la el nu ai fi zis ca asta putea deranja pe cineva cu ceva nicicand. De cele mai multe ori statea cu ochii lui mici atintiti catre usa de la intrarea camerei mele unde hiberna aproape indiferent un urs mare brun, constient. Ursul, chiar daca lasa mereu impresia ca doarme, pastra atata vigilenta cat ii permitea permanenta euforie in care se afla. Masivul animal injura pe cine apuca, fara pauze, intregul alai de vietuitoare din jurul lui intrebandu-se mereu cum de un exemplar atat de reusit a ajuns sa se zbata in halul ala. Sus, in peretele usii, la loc de mare cinste era plasat portretul unui leu adanc, virtuos, feroce. Privind desenul acela facut din creion iti dadeai seama ca animalul imortalizat trebuia sa fie cu siguranta plin de vigoare, rapid, non despotic. Toate celelalte vietuitoare se uitau lung si tamp la tablou. Nu pe sifonierul din camera unde ma aflam, ci pe un altul, un vultur plesuv in repaos consuma capetele partial putrezite ale unor oameni, incercand sa argumenteze ca nimic nu poate fi mai firesc decat ce face el. Le sugea cumva din creierele descompuse iar cand a sorbit ultima pielita am realizat ca acele cranii acum descarnate total, imi erau foarte cunoscute. Daca as fi plans, as fi plans aici si pretutindeni.

Trackback URI | RSS comentarii