dulu.ro

Stateam… in casa si imi placea, era spre seara. La un moment dat pe usa deschisa a balconului meu a patruns in sufragerie o musca. Nici mare nici mica nu era musca. Initial se panicase insa rapid si-a insusit coordonatele spatiului si a inceput sa dea relaxata raiduri pe deasupra-mi. La inceput nu constatam dar cu cat chestiunea devenea mai evidenta am observat ca dimensiunile mustii cresteau la fiecare cerc inchis pe care il descria peste capul meu. Castigarea in greutate o facea insa sa piarda din altitudine. Vadit sleita de puteri, musca ce ajusese de acum deja la dimensiunile aproximative ale unei pisici s-a lovit brusc si violent cu capul in televizorul meu. Cat timp a stat inconstienta am avut ragaz sa o examinez. Aripi transparente si fascinant inervate cu un fel de ingarmadire non haotica de nervuri, picioare des articulate impodobite cu mii de pori care acum imi erau foarte clari, ochi impartiti pixeleste si perfect simetrici, o trompa pistilica mobila, un corp ovaloid pantecos de culoarea puroiului. Se dezmeticea. Nu simteam nici un fel de disconfort privind acea realitate din contra tot ce se intamplase pana in acel moment imi parea cat de natural cu putinta. Cand a revenit la pozitia fireasca  pentru o musca, anume sprijinita catre in fata pe toate picoarele, a parut disturbata. S-a ridicat si s-a asezat omeneste pe fotoliul din fata mea. Picioarele din spate le-a pus unul peste altul, intr-un gest foarte uman, iar cu membrul superior stang a inceput a-si masa capul recent lovit.

-Tare televizor mai aveti domnule! zice musca a carei verbalizare articulata si in limba romana, surprinzator nu ma soca.

-Ma straduiesc, am raspuns.

-Pot sa incerc si eu una din bomboanele dumneavoastra? ma intreaba extrem de civilizat observand punguta cu bomboane de fructe din care mai rontaiam si pe care o tineam in mana stanga.

-Va rog! am invitat-o intinzand bomboanele catre musca manierata.

-Fiti va rog amabil, zice, nu vreti sa scoateti dumneavostra o bomboana si sa mi-o asezati pe bratul fotoliului? Stiti, continua ea, membrele mele nu permit prin morfostructura apucarea si nu as vrea sa imi infig trompa lipicioasa in punga din care imi imaginez ca va veti mai servi!
Cucerit total de politetea impresionanta a mustii am facut exact ce mi-a cerut. A apucat bomboana cu trompa-i zemoasa de pe bratul fotoliului si a remarcat imediat aroma de capsuni.
-Mmh, exclama musca supradimensionata, este delicioasa stimate domn, nici nu stiti cat va sunt de recunoscator! Va multumesc din sufet!
-Ma bucur ca va place domnule! i-am raspuns incantat de curtoazia mustii.
-Deci sustineti in continuare ca iubirea nu este altceva decat o hipersecretie endocrina ce se regleaza o data cu scaderea incatarii la activarea senzoriala a stimului initial? ma intreba deodata grav musca ce se pare ca nu venise din balcon ci din creierul meu si deci stia tot ce gandisem vreodata.
-Mai mult decat atat, raspund realizand ca am de-a face, de fapt, cu un fragment al meu, cred cu convingere ca insasi natura umana si-a dobandit coordonatele din chiar aceasta imposibilitate de a constata senzorial incetarea acestei secretii si deci a evoluat catre dezvoltarea unor laturi ’sensibile’ a psihicului lor numit pueril ’suflet’!
-Deci si ’suflet’  este pentru dumneavoastra o notiune lipsita de adecvare cu realitatea? ma chestiona in continuare desi aveam senzatia ca stia deja ce voi raspunde.
-Exact, nici cea mai mica rezonanta in concret! i-am spus vadit iritat si tot mai irascibil.
-Stiti ceva, imi zice ridicandu-se din fotoliu cu o mutra de musca acra, nu vreti sa imi aratati, va rog, cel mai scurt taseu catre cerul liber, catre libertate si eliberare din prejudecati, daca intelegeti?
-Nu trebuie sa ma luati in deradere stimate domn, pana la urma, de nu ma insel, ati pornit din creierul meu si nicidecum din acest cer liber pe care mi-l invocati atat de madrigalist si spre care vreti a va indrepta. Nu mai conteaza iata! si i-am aratat cea mai scurta cale catre deschiderea balconului.
Dupa o reverenta pe care , sa-mi fie iertat eventualul subiectivism, am perceput-o ca fiind una peiorativa, ironica, musca si-a intins aripile ultra anvergurice si a zburat catre inaltul cerului ce semana atat de bine la fata cu mine pe dinauntru. Bine ca a plecat, fir-ar a dreacu de musca, si asa era o parte a mintii mele de care nu am oricum nevoie!

Trackback URI | RSS comentarii