dulu.ro

Mintea mea s-a imprastiat in cioburi mici, transparente, iuti si mai ales lunguiete care s-au infipt in pleoapele-mi dinspre interior si lasa urme adanci, simetrice, paralele si sangerande pe globii oculari de cate ori clipesc. Dezertarea mintii mi-a lasat cutia craniana intr-un ecou dobitoc si uscat in care tip fara noima sau continut. E ca si cand o mixtura de sare cu nisip aruncata in fata nu pote fi indepartata de nimic. Intregul meu este contaminat apoi de starea aia de usturime si unghiile sunt singurele ce mai aplauda sub veselia nedurerilor lucind din adapostul lacului protector. Se dezic muschii de oasele presupus galbene si ma smulg ele din toate incercarile de a parasi starea de veghe. Mi se varsa ochii dincoace de intunericuri precum o apa murdara si rece azvarlita inopinat peste o mutra obosita si care numai de asta nu mai avea chef. Aleg sa nu mai caut linistea si privind tavanul ala care mi-a indurat atatea, care ma stie si care parca in cretinismul sau e singurul ce ma intelege, ma deslusesc pe mine intr-o agregare indecisa, plutind, zambind implinit intr-o inexplicabila (pentru mine cel concret) beatitudine ce tocmai mi-a daruit sase aripi pufoase si purtatoare spre.. Si dintr-un aievea atat de palpabil ma evapor eu, cel dezagregat din tavan si nu mai izbutesc sa ma reintalnesc. Si imediat dupa evaporare incepe sa ma usture din nou mintea din dosul pleoapelor, stiti, mintea aceea sparta in firimituri mici de ciobulete verzi, transparente si vatamatoare… Descopar o lumina orbitoare si atat de nedorita ca imi vine sa urlu la ea sa se stinga!! Dar cine sunt eu sa comand luminii sa intoarca spatele? Aiba-ma deci lumina!!!! Cand vrei, pana unde vrei si devine-ma un omogen cu tine si prin tine deci lux aeterna!

Trackback URI | RSS comentarii