Am obosit de cuvinte, am obosit de ratiune, am obosit de oameni si intelegere dar mai mult decat toate am obosit de mine! Ma simt ca si cand elefantul ala care isi chema prietenii la leganare pe panza de paianjen se prindea cleios si nu mai vroia pe nimeni, isi dorea doar sa scape si cat mai repede fiindca se sufoca! E un zgomot de caramizi care se prefac si canta scartaind, busind, clicaind dur, omorator prin ce incerc eu a construi concret si socialmente acceptabil! Si privind… gandesc ce as face intr-o lume plina de mine (being john malkovich) si mini si eusi? Si patrunzand toate aceste lumi… cat infinit e dincolo de nimic si cat de complex este de fapt tot acest neexistand deci ce lumi posibile pot fi catalogate ca neverosimile din moment ce gandurile mele is conprehensibil-inteligibile si nu comporta valente de labirint?
Lasa un mesaj
« …mine