dulu.ro

Imi circula gandaci prin vene, respir gandaci, mananc gandaci, sunt gandaci. Mintea mea e plina de gandaci la fel de intens cum parul meu, parul rar si cazand prin care trec mana-mi e plin de gandaci. Gandacii de prin mine, gandacii de prin juru-mi, gandacii care au devenit intreaga mea fiinta, gandacii din gandurile mele si gandurile mele care sunt gandaci imi amintesc de ‘Metamorfoza’ lui Franz Kafka. Peste mine cad si curg gandaci in somn. Daca as vomita sunt ferm convins ca nu as vomita altceva decat sute de gandaci. Daca as plange as plange gandaci. Daca as rade in gura mi s-ar vedea gandaci. Daca as respira as elibera gandaci. Of tot freamatul asta gandacesc ma face sa vreau gandaci, toti gandacii, ma face sa empatizez complet cu gandacii, sa vreau sa simt existenta gandacului , dorinta aceea kafkiana de a cauta spatii inghesuite, teama de a fi intors pe spate cu picioarele paroase in sus, teroarea simtita in preajma apei ori a luminii (vreau intuneric!!!), festinul frimiturilor de paine, extazul de a avea atatea si atatea picioare in loc de ratiune, exoscheletul, ochii pixelati, antenele cu inzestrare tactila, of nelumina si umiditatea dar nu udul. Si ce tragedie ar insemna o talpa rigida cazuta intentionat ori nu asupra-mi. Ce mangaiere inseamna praful si ramasitele de piele umana  care formeaza cea mai mare parte din praful de prin case pentru gandac, asa cum pentru om o patura fina ca de casmir inseamna dezmierdare. Gandacii de care imi amintesc, gandacii aceia cu care aproape ca ma imprietenisem si carora nu mai eram departe de a le da nume! Unde sunt toti acei gandaci si de ce am vrut sa dispara?

Trackback URI | RSS comentarii