Cel mai frustrant lucru, in opinia mea, este nereusita! Acum totul depinde de pozitia soarelui si de soarele insusi: daca te afli cu fata spre soare, mi se pare oarecum natural ca umbra ta sa te traga inspre inapoi; daca te situezi cu spatele la soare, este la fel de firesc sa fi fortat de umbra proprie catre inainte! Este deci de dorit sa nu te afli cu fata catre adevar sau , ma rog, lumina? Este mai bine sa umbli ghidat de umbra, de stereotipii, cutume, intunericul ambiental, ori pur si simplu dezideratul insusi e de preferat sa fie unul cat mai ordinar, unul in cautarea caruia sa-ti fie suficienta umbra ca si calauza? Dorinta nobila, scopul divinisim creioneaza oare o paradigma in sanul careia umbrele devin invizibile si deci nonobstructive?
Lasa un mesaj
« Tu esti!