Faceam cativa pasi… seara. Adieri care infasurau caldura si parfumuri pe suprafata mea senzoriala. Doar cativa picuri de ploaie la fel de calda ca seara insasi au gandit sa se aseze tocmai pe mine. Si ii primeam cu o ospitalitate si bucurie autentica pe care rar le intalnesc. Era o ploaie inteleasa, dorita, blanda, empatizata si… cu mine. Brusc,… un copac! Un copac din care vara cresc caise, primavara flori albe, iarna turturi. Si m-am oprit sa il percep. Intaia data de cand il stiu, m-am oprit sa il vad, sa-l pricep, sa-l patrund si sa-l cunosc; sa intru in contemplarea demersului haotic al curbelor din ramurile lui, al buchetelor aleatoare, al scoartei lui murdarite si aspre intru placere. O lumina mare, rosie si puternica prefacea jumatate din florile albe ale pomului in flori roz. Beatitudinea mea era atat de intensa incat am descoperit tarziu artificialitatea de dincolo de pigmentul psihedelic. Si am asociat in mintea-mi travis-love-will-come-through.mp . Just listen!