dulu.ro

Ma asez intr-o buna dimineata linistit pe scaunul unui vagon de metrou (garnitura noua). Calatoresc calm, civilizat, o statie, aproape zambind necunoscutilor tovarasi de drum, ei aproape zambindu-mi mie (era una din acele prime zile cu soare de dupa perioada geroasa, atunci cand toata lumea manifesta o buna dispozitie tampa chiar si sambata la ora 8.30a.m.). La prima oprire cu peronul pe nu mai stiu ce parte urca o doamna, aparent respectabila, trecuta sa spunem si de a doua tinerete. Se aseaza langa mine, in dreapta. Da vadite semne de plictiseala pentru cateva secunde in care privirile-i zburdau dibace pe colo, pe dincolo. La un moment dat este vizibil lovita de revelatie! Cu o miscare brusca, decisa, tulburatoare pentru frumoasa stare a tuturor visatorilor din jur, femeia scoate la iveala din buzunarul lateral al gentii o forfecuta de unghii a carei stralucire dansa sturlubatica sub lumina artificiala a neoanelor Metrorex. Printre calatori… stupoare!!! ‘Va face oare asta?’, parea ca se intreba toti. Nimeni nu cred ca a izbutit sa finalizeze gandul cand tovarasa noastra, a tuturor celor prezenti, de drum a debutat tacticoasa in actul indepartarii cuticulelor din vecinatatea unghiilor de la maini. Era asa de absorbita in demersul ei igienic ca nici macar n-a observat ca am imortalizat-o de mai multe ori (obtinand cadre generoase din care vi l-am oferit, sper, pe cel mai bun). Alti tineri din fata mea, au imitat gestul meu insa nici ei nu au reusit sa disturbe forajul dedicat al acestei doamne.

Nu stiu daca aici mai incape discutie despre Romania, Bucuresti, neam-prostism, nesimtire ori altceva de acest gen. Gestul acestei doamne este pur socant, uluitor, amutitor. Ma intreb daca nu cumva si tunsul ori epilatul sunt actiuni in care se angajeaza tot asa, pe unde isi aduce aminte. In tot cazul, nu vreau, cu siguranta, sa-i mai fiu martor la nicio intreprindere de acest tip.

Trackback URI | RSS comentarii