Revolutia noastra din ‘89 in mintea mea de acum
Decembrie 19th, 2007 de Dulu la ora 8:47 pm
Click pe acest titlu! Ce imi amintesc eu despre viata care se pertrecea inainte de decembrie 1989? Imi amintesc de bucuria ce imi placea sa o fac mamei mele stand la coada in capatul careia primeam si aduceam victorios acasa cantitatea de zahar ori ulei varsat la care-mai tarziu am aflat- statul ne indreptatea pe fiecare. Nu am uitat ca mama imi dadea un cartonas parcelat pe care vanzatoarea mi-l gaurea trista de fiecare data stiindu-ma! Imi amintesc de emotia cu care il asteptam pe tata de la serviciu (lucra in uzina) la ora 4 dupa amiaza dorind- impreuna cu fratele meu- sa smulgem coaja crocanta, lucioasa si apetisanta de pe cele doua franzele cu care venea el acasa in toti acei primi opt ani ai vietii mele. Imi amintesc de marele entuziasm-impartasit si de tata-pe care il traiam proiectand diafilme pe usa intunecata a bucatariei casei noastre. Imi amintesc de o seara in care aproape ca am lacrimat -daca nu noi, parintii nostrii cu siguranta- vazand-o pe mama intrand in casa cu o sacosa plina cu banane!!! Imi amintesc ca acele banane ne-au facut -pe mine si fratele meu- eroii cartierului (mama era coafeza si relatiile ei ne aduceau pana si acele rare -pe atunci- fructe la care atat de putini aveau acces!!!). Imi amintesc de rusinea pe care o traiam daca, neascultatori, la scoala ni se ridica cravata rosie. Imi amintesc de comandantii de grupa ori de detasament! Imi amintesc de invatatoarea mea ce ne invata neconvinsa despre ‘tovarasul’. Imi amintesc despre dupa amiaza cand impreuna cu fratele meu strigam din toti plamanii: ‘ Comunistii vom lupta, tara o vom apara!!!’, fara sa avem habar despre ce scandam. Imi amintesc tot… cu lux de amanunte! Imi amintesc de preocuparea agitata a tatalui meu la vederea imaginilor de la tv (se astepta la necazuri fiindca pe 17 decembrie 1989 primiseram un apel telefonic-la care chiar eu, bolnav atunci de hepatita, raspunsesem- de la nepotul lui din Timisoara, care acum traieste in USA). Imi amintesc de frenezia cu care eu si Adi (fratele meu) ne inchipuiam ca vom putea iesi nestingheriti in strada cu toporisca de snitele a mamei (conditiunile de razboi fiind nerestrictive in acest sens). Imi amintesc cum radeam amandoi satisfacuti prin spatele tatalui nostru necajit de starea conflagrativa! Imi amintesc de noaptea in care atat de neparunzator m-am trezit sa urmaresc procesul sotilor Ceausescu! Imi amintesc de relatarea Mortii!!!
Oh, those memories!
Nu imi amintesc cum te duceai sa iei zahar si altele cu acea cartela. Eu nici nu mai stiu cum arata! La diafilme m-am gandit si eu zilele astea si ma mir cum de am redescoperit trairi emotionale demult uitate!Imi amintesc cum strigam “Comunistii vom lupta, tara o vom apara!” iar la scurt timp l-am tradat pe Ceausescu rupand cu pofta primele pagini ale manualelor noastre. Stiu ca nu puteam sa dorm noaptea de o frica nenaturala in fata evenimentelor de dupa 21.Desi imi era somn nu vroiam saadorm de frica si stateam la Tv.