Devenire mergand
Noiembrie 20th, 2007 de Dulu la ora 9:42 pm
Se pot regreta ideile care se prabusesc dedesubtu-mi! Se pot construi, se pot contura in concret ori nu! Un gri si un maron manjit de alb murdarit cu copaci si noroaiele lor, de oameni si nelumina lor! Munti… niste munti aproape plictisiti si ingusti care stau acolo de cu mult inainte ca mintea asta sau oricare alta, din aceasta perspectiva, sa ii poata percepe. Se cladeste un gri peste alt gri si din diversele lor tonuri dulci de gri se nasc rosuri, albastruri. Si pe langa toate acestea se trece, incet, se trece rand pe rand cu exact aceasi viteza. Griul e din cand in cand ponegrit de cate un aramiu ori de cate un galben ori… nu e. De prea putine ori e asa cum se doreste… o tampenie… macar e o tampenie gri. Ma urmaresc niste dungi portocalii si nu doar ca ma urmaresc dar cel mai neobisnuit e ca ma si preced dinainte de a ma urmari! Acuma fier mult si pietre verzi si… oameni. Apa care cade, groasa apoi alb, mult, mult alb, un alb care a invadat tot, parca si interiorurile. Si… vai! Nici un om! Hei! Ce bucurie, nici un om! Ce transformare, ce devenire mergand! Un copacel firav a vrut sa-si uneasca si celalalt capat cu pamantul, un pamant de data asta asa de prietenos si gingas.O cascada se grabeste printre ometi sperand neinghetarea. Negrul copleseste acum tot ce era mai devreme. Nici un om!