La prima intalnire cu realitatea
Iulie 23rd, 2007 de Dulu la ora 9:35 pm
In 1989 am avut primul contact vizual prelungit cu un mort. Era tataie. Pana sa moara el mai intalnisem morti dar doar pentru cel mult doua poate trei minute (daca avea noroc mortul). Nu am tinut sicriul in casa din motive lesne de inteles ci la capela cimitirului in care corpul lui de mult descompus zace si azi. Am asistat la toate slujbele dar in ultima zi, cu cateva ore inaintea inhumarii propriu-zise am avut o experienta de-a dreptul cutremuratoare, o experienta ale carei clipe le rememorez intact si astazi: mamaia mea impreuna cu o sora de-a ei de la tara stateau cu capetele culcate pe antebratele proprii ce la randul lor se sprijineau pe masa unde era depus sicriul cu tataie mort (deci nu li se vedeau fetele) si boceau de mama focului. Te puteai jura ca se rupe sufletul in ele amandoua, erau efectiv sfasiate de durere. Foarte mic fiind, m-am gasit extrem de impresionat de suferinta si urletele celor doua batrane. Dorind sa le alin cat de putin suferintele abominabile am inceput sa mangai incet si evident patruns de drama, umarul mamai-mii adresandu-i cuvinte dojenitoare. Efectul nu a fost nicidecum cel asteptat de mine. Mamai-mea a ridicat capul de pe masa cu mortul si, spre stupoarea mea, amuzata chiar de naivitatea-mi, mi-a spus aproape zambind: ‘lasa mamaita, taci din gura ca asa trebuie, asa se face!’.