Alinierea in ordinar
Martie 29th, 2007 de Dulu la ora 7:27 pm
Daca pur si simplu cuvintele, ideile dispar fiindca isi gasesc propria ratiune si simt ca nu mai e nevoie de ele? Daca nu pot sa creasca, sa faca o diferenta si aleg sa se ofileasca, sa nu mai fie, sa se sinucida? Daca nu au pentru cine si ce sa se mai faca auzite? Daca intr-adevar au dreptate si rostirea lor e de prisos? Daca e mai bine ca ele, cuvintele, sa taca, sa nu mai spuna nimic, sa nu se mai cladeasca, sa refuze impingerea ideilor, sa le proscrie, sa le intoarca spatele, sa le scuipe de-a dreptul in fata? Si daca nu?
Am sa aleg pentru o vreme o experienta a comunului, e relaxant, ignoranta uneori are mirajul ei pe care tindem sa-l condamnam. Vreau ca macar o data sa incerc aceasta atitudine: sa nu imi fie rusine, sa nu vreau nimic, sa nu sper, sa nu citesc, sa nu vorbesc nimic deosebit (doar de mancaruri, de bauturi, de locul de munca, de cumparaturi, de intretinere, de nedreptatea din jur, de necazuri-desi asta m-a dezgustat intotdeauna la toata lumea si mai ales la fete, adica sa ma plang, sa incerc sa smulg compatimiri, in alte cuvinte sa ma biocentrez, ca tot nu mai vorbisem de mult de biocentrism). Sunt chiar nerabdator sa fac acest experiment desi doar expunand ideea m-am cam plictisit si inspaimantat, dar oricum incerc!
Vreau sa-mi dau toata silinta sa ma fac ca nu inteleg nimic din ce mi se spune, sa devin un prost si neatent ascultator, sa nu sugerez nimanui nimic, sa nu vin in nici o situatie cu idei noi, ce sa mai descriu atat… vreau sa imi fortez IQ-ul undeva mult sub 90. Pentru cateva zile da, ma voi preface intr-un imbecil; sper sincer sa imi pot reveni; daca totusi nu revin inseamna ca e atat de bine, de placut incat astept acolo pe toata lumea! Somn usor ratiune, traiasca monstrul!
Citez “dulu” : “imi pare rau pentru ca decideti sa faceti un pas inapoi; lumea, in general are nevoie de indivizi speciali si capabili.” (din “nenorocirea de a deveni comun” )