dulu.ro

Vorbind din nou despre diversele culori ale realitatii, se constata o greu inteligibila dar inevitabila si imperativa condamnare la obisnuire, la adaptare, la toata-lumea-la-fel-itudine. Conteaza atat de putin sa faci o diferenta, conteaza cu atat mai putin daca doar incerci sa faci una, conteaza deloc daca doar stii ca poti si nici macar nu manifesti vreun gest, dar iarasi… daca faci e cam acelasi lucru, doar ca poate te impaci cu ideea ca nu ai tinut acel gand doar pentru tine, si esti mai putin frustrabil. Hm… un pic fortat. Ce ar insemna sa te provoci tu pe tine catre izolare totala ( dpdv al comunicarilor), ar fi un nou fiasco? Foarte posibil, evident doar daca nu cumva esti vreun Gog (salut cunoscatorilor!). Si iarasi, ce rezultat ar da o eventuala incercare de a vedea in indivizi exclusiv ceea ce vrei, ceea ce e numai frumos, de calitate, de iubit? Sa poti da la o parte din cineva tot ce nu iti convine, sa pastrezi acele cevauri ce il pot face placut! Interesant dar mai ales utopic, cam cel mai utopic proiect de la comunism incoace! Asa ca mai bine nu, mai bine ramanem la noi insine fie ca ne placem pe noi ori nu (suntem cam singurii de care chiar nu putem scapa, deci hai macar sa ne simtim confortabil cel putin cu sinele), mai bine egoism, mai bine ingratitudine si mai ales scepticism extrem!

Trackback URI | RSS comentarii