dulu.ro

De cate ori nu am privit un grup strain si am zis ‘eu nu voi fi ca ei niciodata!’, si am ajuns sa ne integram si sa le imprumutam chiar obiceiurile? De cate ori nu am judecat realitati despre care nu aveam detalii sau argumente si am cunoscut totusi momentul in care ne-am topit fara sa ne dam seama in ele? De cate ori nu am inaltat fel de fel de legaminte in eter, de cate ori nu am jurat, de cate ori nu am promis diverse iar apoi le gaseam pe toate acestea atat de ridicole?

Vorbim despre modul cum realitatile imediate, perpetuue, ambientale reusesc sa ne sculpteze ca indivizi, cum ne fac sa devenim ce ele erau deja fie ca ne place ori nu, fie ca acceptam ori nu, fie ca ne opunem ori nu! Realitatea ca anturaj, ca mediu, ca solutie, ca drum catre casa, ca fel de mancare ne modeleaza dupa bunul ei plac si nu putem decat sa ne supunem ei cu capul plecat! E ca si cand am fi apa si am incerca sa ne smulgem din pahar spre a nu-i imprumuta forma, e ca si cand am fi lemne de pus in soba si am incerca sa ne creasca picioare spre a evada din deznodamantul imperativ de viitoare cenusa, e ca si cum am fi nisipuri si am crede ca putem sa ne dunam altfel decat binevoieste vantul aleator! Suntem neputinceste mai maleabili decat plastelina, mai ductibili decat cuprul, mai curgatori decat lichidul. Singura varianta castigatoare este sa speculam realitatea ale carei viitoare vase de lut ne convine sa devenim! Succes…

Trackback URI | RSS comentarii