dulu.ro

Gandurile astea rupte in bucati si imprastiate: diversitste, alaturari bizare de simtiri, oameni frumosi in mod natural dar uratii…nefiresc de urati, spaima perpetua, somn, mirare, dezastre. Sarut inauntrul mintii! Sunt algomerat cu mine inauntrul mintii mele dezgolite, parca dezosata de craniu! Se fereste asfaltul de pasul meu ingrat, de calcarea mea, casa mea refuza plansa a ma mai primi, peretii ma arata invinuitor cu degetul lor de rigips (poate ei stiu), treptele pe care le urc se casca sub mine fiindca nu ma mai pot suporta nicicum si spera sa cad sa nu le mai tulbur in veci cu piciorul meu penitent linistea dialecticoasa intru completare; sapunul meu si-ar dori sa puta ca sa nu-l mai folosesc, sa nu-l mai ating; periuta mea de dinti vrea sa fie lovita brusc de o calvitie severa sa nu mai am nevoie de ea; cerul meu isi ascunde fata dincolo de nori murdari care nu ma plac la randu-le; soarele meu, lumina mea sunt dezgustati de imbratisarea nevoita pe care mi-o ofera in mod obligatoriu, firesc. Teama, scarba, dispret: sunt atat de capabil si talentat in a le naste! Vantul si-ar dori sa bata pe langa mine, sa nu ma atinga, sa nu se manjeasca cu mine! Hai ploaie, ploua-te ocolindu-ma de crezi ca poti, abia astept sa n-am nevoie de umbrela cand te curgi! Uda-te tu cu mine sa vezi cum e sa te uzi fortat! Luna e oare atat de palida pentru ca ii provoc eu greata? Era dinainte!Am deconspirat complotul dintre soare si ploaie:’Ploua-l tu sa se se fereasca cu umbrela provocata de tine, sa nu ma fiu eu nevoit sa-mi scarbesc lumina si caldura cu el!’ a zis soarele, recunoscandu-ma. ‘Usuca-l tu catre nefiinta, sa nu imi mai manjesc eu picaturile cu el, mai bine mangai noroi cu onoare, nu pot sa-l plou atat de mult ca ma dezgusta!’. Auzindu-le discutia le-am spus:’Tu ploaie nu poti sa speli cu apa ta mizeria din mine si nici tu soare nu poti cu lumina ori caldura ta sa alungi intunericul sau recele din esenta mea! Vedeti-va de lume!’titlul textului e inspirat de un vers din Nichita Stanescu