dulu.ro

Ar fi atat de rau sa ne uitam sufletele ghimpate? Sau poate sa acoperim transeele sapate in chiar inimile noastre cele atat de aplaudate doar de noi insine prin pateticele proprii batai monotone? Avem un pic acel curaj sa tragem pionezele amare sadite in premolari, care ne baricadeaza ca anvelope ori caramida zambetele naive, sincere si dorite? Sunt asa non-casante catusele astea scarboase ale impotentei de a imbratisa prunceste un fel oarecare de iubire? E urdoarea asta din ochi asa invincibilmente cleioasa? Cat de puternica e sarma asta oteloasa care strange dorinta de dragoste fara conditii humanoide? S-a infipt atat de tare maracinele asta natural in abilitatea de a fi afectuos incat il gasim dincolo de smulgere? Suntem cu adevarat imbratisati caracatic de neiubirea asta care se poarta? Prizonieratul asta trist inlauntrul urii atestat ca viermatul matasic, este non-transcendabil…in esenta? …Iubirea, fie ea si una de sorginte pur biotica, este insusi leaganul primordios si prototipial al vietii fiecaruia dintre noi, uratorii (nascatori, generatori de ura si razbunari rizibile)! Ma bucur ca pot, ca vreau si mai ales ca reusesc sa iubesc…lumea mea si a tuturor!