dulu.ro

Orice realitate sufera o incarcatura maxima de splendoare; orice lume posibila are preaplinul ei intru desavarsire. Si nu vorbim strict despre imaginile universal-psihedelice: sa descoperi o frumusete desavarsita intr-un drum pietruit si totusi cariat de trecerea Nemernicului (Timpul), sa observi cum orice insiruire de trepte ascunde un zambet cald, sa intelegi ca putredul nu isi doreste sa te inspaimante cu mirosul lui ci doar sa se faca remarcat, sa iti dezvalui entuziasmul unui copac fara frunze si aproape mort, sa remarci recele ca rece din perspectiva opozitiei cu caldul cald, sa vezi in gunoi diversitate si nu mizerie, sa iubesti neconditionat lumea oricat ar parea ea de ridicola si ignoranta (pentru ca daca n-ar fi ea asa, nu ai stii tu ca esti altfel-si macar pentru asta iti merita biata de ea cel putin recunostinta), sa caracterizezi lasul mai degraba ca intelegator si milos, ucigatorul ca neinteles si delirant, mincinosul ca interpretator, imputitul ca uituc, lenesul ca profund ganditor, barfitorul ca interesat de lume, injuratorul ca doritor de exprimare, furaciosul ca explorator, sa percepi o cadere ca inaltare intr-un alt plan posibil, sa vrei sa stii ca exista un univers in care neinsemnarea are veleitatea sa demiurgica… toate acestea…inseamna ca realitatea este ceea ce vrem noi sa fie sau sa facem sa fie, ca lumea este exclusiv edenica, adevarul este intotdeauna relativ, inseamna sa te intorci la sentimentele naive ale sufletului, sa intelegi iubirea profunda ca fiind de neinlocuit (si mai ales sa-i multumesti pentru ca este). Viata e cea mai frumoasa, lucrurile-indiferent de natura lor-au o enorma capacitate de a surprinde prin spectacolul amplu a simplei lor existente. Splendoare…prea putin spus!